Stupefiant: Direcţia de Apă şi Canal Paşcani a ajuns să-i factureze unui pensionar din Paşcani 111 mc de apă pe lună, deşi acesta locuieşte în apartament doar împreună cu soţia sa. Este vorba despre Vasile Duduţel, de pe str. Moldovei, bloc Z1, sc. C ap. 38 care, în anii 2002 şi 2003, a primit lunar facturi exorbitante. Astfel, în anul 2002 păşcăneanul a primit o factură de 62 mc de apă în luna noiembrie, alta cu 65 de mc în luna august, iar în luna decembrie o factură cu 63 de mc de apă.
Ieri, 15 martie a.c., primarul Neculai Răţoi şi-a aniversat ziua de naştere. El a împlinit 69 de ani. Conform CV-ului sau afişat pe pagina de internet a Primăriei Paşcani, Neculai Răţoi este primar din anul 1990, neintrerupt, după ce, anterior, din 1983, a fost Preşedinte al Consiliului Popular Paşcani, funcţie oarecum echivalentă în regimul comunist cu cea de primar.
Primăria Paşcani a scos la concurs trei posturi de funcţionari publici în cadrul compartimentului de Integrare Europeană. Este vorba despre ocuparea a trei posturi importante pentru dezvoltarea comunităţii, şi anume doi consilieri şi un inspector, care urmează să se ocupe cu realizarea de proiecte pentru atragerea fondurilor europene de dezvoltare. Proba scrisă urmează să aibă loc pe data de 15 aprilie a.c., la ora 9.00, iar proba orală pe 16 aprilie a.c., la ora 13.00.
Astăzi, 13 martie a.c., anunţata şedinţă a pieţarilor în faţa Primăriei Paşcani nu a mai avut loc. Conform precizărilor lui Gabriel Ilăşoaia, preşedintele Asociaţiei Micilor Întreprinzători, filiala Paşcani, comercianţii din zona Vale nu au răspuns convocării sale, deoarece angajaţii Primăriei şi de la Finanţele Locale au trecut la represalii. „Astăzi, pe la ora 12.00, am fost şi am vorbit cu ei. Toţi mi-au confirmat că vor participa la şedinţă pentru a-şi cere drepturile de la administraţia locală.
Firma Techem Energyc Service, care asigură citirea repartitoarelor în aproape 1000 de apartamente din Paşcani, a fost amendată pentru a treia oară în ultimele două luni de zile de către inspectorii de la Protecţia Consumatorului Iaşi. Conform newsiasi.ro, amenda a fost dată în urma unei sesizări primite de la un cetăţean care a adus la cunoştinţa inspectorilor OPC că la calcularea consumului de energie nu s-a ţinut cont de coeficientul de amplasare a apartamentului.
Prefectul interimar Marius Bodea le-a trimis "bezele speciale" mai multo primari din judet care nu se implica in actiunile de prevenire a accidentelor rutiere pe raza comunele pe care le conduc. La intilnirea de la Prefectura pe tema prevenirii accidentelor rutiere, seful Inspectoarului Judteean de Politie, cms. Liviu Zanfirescu, a precizat ca mai are nevoie de 600 de politisti.
Pieţarii din zona Vale au luat cu asalt serviciul de Urbanism al Primăriei Paşcani, ieri, 11 mart a.c., în frunte cu Gabriel Ilăşoaia, preşedinte al Asociaţiei Micilor Întreprinzători din municipiu. În discuţiile purtate cu inginerul Vasile Leahu, şeful serviciului Urbanism, pieţarii s-au arătat nemulţumiţi de deciziile administraţiei locale cu privire la proiectele şi lucrările de reamenajare a pieţei Vale, pe motiv că acestea nu corespund cerinţelor impuse de legislaţia românească şi cea europeană.
Guvernul a aprobat, miercuri, un set de hotărâri pentru organizarea la 1 iunie a primului tur al alegerilor locale, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse ministeriale Acestea au precizat că pentru alegerile locale din acest an au fost alocate fonduri de aproximativ 66 milioane lei, dublu faţă de scrutinul similar din 2004.
RAGCL, regie care gestionează şi problema salubrităţii în Paşcani, a achiziţionat prin licitaţie 120 de europubele pentru colectarea gunoiului menajer. Procedura de achiziţie s-a finalizat luni, 10 martie a.c., preţul per bucată fiind de 11 milioane lei vechi. Europubelele, care vor fi golite automatizat de către autogunoiera compactoare achiziţionată la începutul acestui an, vor ajunge la Paşcani până la sfârşitul lunii martie a.c.
Doi funcţionari ai Primăriei, Iulia Benona Miron Ciolacu şi Vasile Colibă au fost surprinşi astăzi încuiaţi pe dinăuntru, singuri, într-unul din birourile de la Urbanism. Cel care a constatat situaţia a fost chiar şeful Benonei, Vasile Leahu. „V-aţi închis?!”, a întrebat uimit şeful de la Urbanism după ce s-a străduit ceva timp până să reuşească să descuie uşa. Vasile Colibă, responsabil cu Apărarea Civilă în Paşcani, stătea la acelaşi birou cu Iulia Benona Miron Ciolacu,
Cuplul Răţoi-Pantazi a lansat baltă problemele păşcănenilor, preocuparea lor fiind să pregătească o campanie electorală pe bani publici. Culmea nesimţirii, ei vor să devanseze „Zilele Oraşului” din iulie, la începutul lunii mai, adică tocmai la debutul campaniei electorale pentru alegerile locale. În aceeaşi perioadă sunt aşteptaţi la Paşcani noul Mitropolit al Moldovei, Teofan, şi noul Patriarh al României, Daniel, pentru a sfinţi (a treia oară!) „Casa Poporului”, sediul actualei Primării.
Ca şi în ceilalţi ani doamnele si domnişoarele din serviciile publice locale au primit cadouri în cinstea zilei de 8 Martie, din partea conducerii instituţiilor. Doamnele şi domnişoarele din Primăria Paşcani au primit câte o primă de 50 lei fiecare (500 mii lei vechi) nu din partea conducerii Primăriei, ci din partea sindicatului.
Autor: Sanda Galceavapostat la: 2008/3/10 12:37:28 (730 Vizualizari)
În aşteptarea apariţiei Legii poliţiei locale, şeful Poliţiei Comunitare Paşcani a decis să pregătească o echipă alcătuită din poliţişti comunitari, în scopul intervenţiilor rapide în aplanarea conflictelor violente şi anihilarea agresorilor. Au fost selecţionaţi poliţiştii care vor face parte din echipă, aceştia fiind antrenaţi voluntar în lupta corp la corp de către Adrian Zămosteanu, instructor de Qwan Ki Do la Clubul de arte marţiale Long Ho Paşcani.
Comisia de Urbanism a Consiliului Local se va întruni săptămâna aceasta pentru a analiza toate cererile de concesiune de teren, 77 la număr, depuse la Primărie şi rămase fără răspuns. „Astăzi am primit oficial adresa din partea Primăriei cu toate cererile de concesiune care aşteaptă un răspuns. În zilele următoare îi voi convoca pe colegii din comisie pentru a lua în discuţie fiecare solicitare în parte”, a declarat pentru „Orizontul” consilierul local Viorel Toma, preşedintele Comisiei pentru Urbanism a Consiliului Local.
De săptămâna viitoare vor începe lucrările pentru construirea unei noi săli de sport în Paşcani, pe terenul de zgură de lângă Stadionul Municipal. Anunţul a fost făcut ieri seară de către Mihaela Dragomirescu, inginer la Departamentul de Urmărire Lucrări din cadrul Companiei Naţionale de Investiţii. Ea a fost prezentă la Paşcani, împreună cu reprezentantul constructorului care a câştigat licitaţia pentru ridicarea sălii de sport, firma CON BAC Bacău.
Cel puţin trei preoţi din Paşcani ar avea şanse reale de a ajunge în Consiliul Local Paşcani, dacă Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române va decide că preoţii au dreptul să candideze la alegerile locale ca independenţi. Această decizie va fi luată în şedinţa de astăzi, 6 martie a.c., a Sfântului Sinod, conform precizărilor purtătorului de cuvânt al Patriarhiei, Constantin Stoica. Cei trei preoţi care au şanse de a ajunge în Consiliul Local sunt: pr. Dumitru Cristea, de la parohia Sf. Gheorghe,
La sfârşitul lunii trecute, Consiliul Local a amânat dezbaterea proiectului de buget şi a statului de funcţii de la DAC Paşcani, pe motiv că ar fi necesar ca totodată să fie prezentată şi execuţia bugetară pe anul trecut. La o analiză atentă a documentelor prezentate spre dezbaterea Consiliului Local, rezultă că cei din conducerea DAC Paşcani nu au nici un chef de a reduce cheltuielile, unele aberante, ceea ce ar putea determina diminuarea semnificativă a facturilor.
Sistemul de repartitoare de căldură din Paşcani funcţionează la fel de ilegal precum în Iaşi, unde noul prefect a luat de curând atitudine împotriva firmelor care se ocupă de problemă, cerând chiar ridicarea licenţelor. La Paşcani sunt doi astfel de operatori, Tekem Energy Service SRL - cunoscută de către păşcăneni ca fostă Contor Group Servito, la rândul său fostă Contor Zenner - şi RAGCL. Nici una dintre cele două firme nu respectă normele legale.
Regulamentul de funcţionare a DAC Paşcani a intrat în vigoare după o suspendare de 30 de zile, deşi conţinutul acestuia, precum şi modul de aprobare contravin prevederilor legale. Confirmarea a fost făcută chiar de către directorul DAC Paşcani. „După expirarea perioadei de suspendare, regulamentul a intrat în vigoare şi este pus deja în practică de către noi.
Fostul şef al SRI Iaşi, Tiberiu Simion, de curând şef al Cancelariei Prefectului, este de loc din Ciohorăni, comuna Mirosloveşti. El are 53 de ani şi a lucrat în cadrul Securităţii din anii 80, apoi în SRI. Odată cu venirea noului prefect interimar, Marius Bodea, în locul fostului prefect Nicuşor Păduraru, noua echipă de la Prefectură îl cuprinde şi pe Tiberiu Simion.
Cei care şi-au făcut planul să meargă mâine cu trenul ar trebui să se orienteze către alte mijloace de transport. Între orele 7.00 şi 9.00, nici un tren nu va pleca în cursă, iar cele care vor fi pe traseu în acest interval de timp vor rămâne priponite în primele staţii pe care le vor întâlni. Nici după ora 9.00 nu va fi bine să circuli cu trenul - reluarea circulaţiei în parametrii obişnuiţi va dura câteva ore.
După ce consilierul local Daniel Sârbu a cerut insistent ca Serviciul de Asistenţă Socială din Primărie să prezinte un raport pe tema situaţiei copiilor din Paşcani ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate, şeful Serviciului, Adrian Hariga, a elaborat, în sfârşit, un document. Doar că Adrian Hariga a „bătut pari”, în loc să răspundă solicitării lui Daniel Sârbu, preşedinte al Comisiei de tineret, învăţământ şi sport a Consiliului Local.
Luni, 3 martie a.c., Asociaţia de Informare şi Atitudine Civică „Orizont European”, editoarea ziarului „Orizontul”, a depus la Registratura Primăriei Paşcani adresa cu nr. 3074/2008 prin care solicită revocarea HCL 57/2002 cu privire la instituirea taxei speciale pentru finanţarea activităţilor sportive, de cultură, artă şi ştiinţă, precum şi a celorlalte Hotărâri aprobate ulterior de către Consiliul Local care reglementează normele de aplicare ale acestei taxe.
În timp ce bunii platnici sunt „storşi” şi de ultimul bănuţ pentru taxele şi impozitele locale, armata de asistenţi sociali de la Primărie, „spartanii puturoşi ai lui Răţoi”, sunt păsuiţi de la plata datoriilor către bugetul local. Este vorba în special despre beneficiarii Legii 416 privind acordarea venitului minim garantat care trebuie să presteze pentru bani muncă în folosul comunităţii.
După ce a cheltuit zeci de miliarde de lei pe luxul din palatul actualei Primării, social-democraţii Răţoi şi Pantazi n-au avut bunul simţ să aloce maxim 100 de milioane de lei vechi pentru a branşa la apă caldă două blocuri în care locuiesc zeci de familii de păşcăneni, dintre cele mai sărace. Este vorba despre blocurile C4 şi P6, din zona Vatra, cunoscute şi sub numele de căminele „Nectar”. Incredibil, dar adevărat, locatarii acestora n-au avut niciodată apă caldă! Faptul a fost adus la cunoştinţa publicului în şedinţa de consiliu de astăzi de către consilierul local Neculai Apostol, însă n-a alarmat pe nimeni dintre aleşi, nici unul nescoţând o vorbă, indiferent de partidul din care face parte.
Toţi am fost odată copii şi de multe ori ne aducem aminte de năzbâtiile pe care le făceam în şcoala generală, în liceu sau, de ce nu, chiar în studenţie. Chiar dacă unele dintre acestea s-au lăsat cu sancţiuni, sau poate au fost iertate de cadrele didactice, încă ne mai fac să zâmbim în momentele de aducere aminte.
Consiliul Local Paşcani a aprobat, în şedinţa ordinară de la sfârşitul lunii februarie a.c., o hotărâre care reglementează modul de execuţie a reţelelor de internet, telefonie şi TV prin cablu, de către operatorii de comunicaţii. Proiectul de hotărâre a stârnit dezbateri intense, fiind exprimate păreri pro şi contra cu privire la faptul că ar împiedica dezvoltarea concurenţei pe acest segment de piaţă.
După ce s-a lăsat de politică, Gabriel Ilăşoaia reactivează Asociaţia Micilor Întreprinzători din Paşcani. Astăzi, 29 februarie a.c., acesta a convocat o şedinţă a Comitetului de Direcţiei al Asociaţiei pentru a dezbate situaţia comercianţilor din piaţa Vale. „Am fost solicitat astăzi să fiu în mijlocul lor, după ce circa 20 de persoane de la Primărie sau de la Societatea Lincas SRL, înarmate cu răngi, au mutat chioşcurile comercianţilor, cu tot cu marfă în ele,
Incepand cu acest an, contractele de achizitii publice atribuite online trebuie sa insumeze minim 20% din valoarea totala a contractelor de achizitii realizate de o anumita institutie. In prezent, procentul este de numai 1%. O Hotarare de Guvern adoptata in aceasta saptamana impune ca obligatorie utilizarea mai frecventa a sistemului electronic de achizitii publice (SEAP).
Aprobarea bugetelor, organigramelor şi statelor de funcţii de la Direcţia Apă Canal şi RAGCL vor fi discutate într-o şedinţă de consiliul extraordinară, în cursul lunii martie. Decizia a fost luată în plenul şedinţei Consiliului Local de astăzi, după ce aleşii locali au hotărât amânarea proiectelor amintite. Unul dintre motivele pentru care consilierii au respins practic documentele au fost precizate de către preşedintele de şedinţă, consilierul Florin Constantinescu.
Design by NewspascaniContinutul acestui site este proprietatea Asociatiei "Orizont European" Pascani
Reproducerea totala sau partiala a materialelor este permisa numai cu acordul proprietarului